Iulie

   Iulie…Am vazut`o pentru prima data… Era frumoasa…Atat de frumoasa…Era ca o scufita… Era intr`o rochita rosie, subtirica la mijloc, inalta…Ochii ei albastri erau atat de limpezi … Ma astepta cuminte pe o bancuta…Am ramas blocat..Nu stiam cum sa reactionez, ce sa spun … Ne`am plimbat putin , am ras , am vorbit … Timpul parca zbura…Asa a trecut si august, septembrie, octombrie, si restul lunilor … Incet incet, povestea frumoasa de la inceput isi urma cursul spre final … Incet incet totul se darama , se rupea in bucati , apoi refacut ca un puzzle … Dar piesele continuau sa se rupa, sa dispara, sa se deterioreze… Asa a venit mai… Zece luni , care au trecut nu stiu cum ….Atat de repede, de parca ar fi fost ieri iulie…. Din piese au disparut incet incet…Fiecare pierzandu`se pe calea lui … Mergand pe alt drum … Si a plecat , incet dar sigur, dandu`mi seama de asta prea tarziu ..Greselile mele, greselile ei , greselile noastre … Totul s-a dus incet , dar sigur… Si a plecat , luandu`mi tot … luandu`mi gandurile, inima, luandu`mi zambetul , luandu`mi linistea….Luandu`mi noptile, luandu`mi zilele…

Ma simt atat de gol .. Nu stiu , de parca as fi o papusa…Ma misc, respir, clipesc…Dar sunt gol ..Nu simt nimic, totul pare a fi alb negru …Totul e fara culoare, zilele se transforma in nopti , noptile in zile… nimic nu mai are gust, nimic nu mai miroase la fel … Nimic nu mai e la fel… Nu pot zambi , mereu sunt pierdut in ganduri … Mereu cu ochii cautand in gol , cautand`o pe ea , sa o mai vada ochii o data, sa ii mai vada zambetul , sa ii mai simt parfumul , parul printre degete si buzele fierbinti… Sa o mai simt cum ma imbratiseaza, sa ii aud glasul … Imi e dor de noi , imi e dor de tot …Dar totul s-a dus , totul s-a pierdut si a disparut … Stiu , poate candva, de undeva, vei citi randurile astea… Poate candva, de undeva , te vei gandi sau iti vei aminti cateodata franturi sau momente din ce a fost. In felul meu , te-am iubit… te-am iubit enorm , atat de mult , incat inca te visez in bratele mele , si inca ma trezesc noptile speriat , dandu`mi seama ca nu a fost decat un vis… Cu bune, cu rele, cu toate , am fost amandoi … Dar pana la urma unele lucruri nu sunt de ajuns…Unele lucruri nu incarca golurile facute de necesitati … Si imi pare rau .. Imi pare rau ca nu am mai mult , nu pot mai mult , si nu sunt in stare de mai mult … De ce inca mai respir ? Nu stiu … De ce plang ? Nu stiu … Daca am vreun motiv sa mai zambesc ? Nu stiu … Nu stiu … Si imi pare rau ca nu m`am putut schimba, nu am putut fi atat de “perfect” pe cat ti`ai dorit … Sper , din tot sufletul , sa iti gasesti fericirea, sa iti gasesti locul , omul , si tot ceea ce iti doresti de la cineva..Sa aiba tot ce mi`a lipsit mie, sa iti ofere si sa iti dea tot ce eu n`am putut … Sa fii bine , sa fii fericita, sa fii implinita….Desi iti jur , imi e greu, imposibil , sa nu te mai caut vreodata , sa nu te mai deranjez , iti voi face pe plac…Rau mie, totul ca sa iti fie bine tie … Si te rog , candva, ca ne vom intalni peste ani , sa imi spui ca esti bine…Sa imi zambesti , si sa ma mai privesti o data ca inainte….

“Viata nu inseamna doar sa inveti sa suporti chinul,sau sa fii primul , De asta nu iti ignora inima – iti poate schimba destinul! Daca vrei sa pleci, pleaca, daca vrei sa stai, stai, nu alerga pe doua drumuri…Si alti oameni nu vor sa mai vorbeasca cu alti oameni, putreziti pe dinauntru, otraviti singuri cu gandul…”

 

Homeless, hopeless

  Fara speranta…Nu e nici prima data, si pun pariu ca nu va fi nici ultima oara cand ma voi simti asa… De ce ? Pai … Sa luam intai toate lucrurile rele (desi am spus ca nu voi mai pune raul inainte, e inevitabil) : lipsa lucrurilor , lipsa multor chestii care devin o necesitate … Bineinteles, e doar vina mea , nu invinuiesc pe nimeni de ceea ce imi fac cu propria mana , cu propria stiinta si cu propria gandire. Am pierdut cam tot … Din cauza racelii , caracterului meu , purtarilor tampite si da, din cauza ca imi pierd mintile … La propriu, o iau razna. Sufar , de insomnii , de ganduri idioate , pe care inainte nici macar nu mi le inchipuiam , si acum isi fac de cap in capul meu . Durere fizica, durere psihica, durere sufleteasca. Multe stari la intamplare, multe ganduri idioate… Multe calmante, multe nopti nedormite si, mult mai important , lipsa cuiva care sa ma inteleaga. Stiu , am un caracter nesuferit, prin care tin cu tot dinadinsul sa indepartez pana si ultima persoana care ar vrea sa ma ajute , dar care pleaca ca multi altii … Ajunsurile devin neajunsuri , oamenii devin animale iar noi ne pierdem … Ne pierdem cu firea , ne pierdem cu privirea … Ne pierdem cu totul pana la urma , ratacind pe drumuri fara un scop sau o destinatie anume….Ne pierdem pe noi insine . Sunt pus in situatia in care pur si simplu nu mai am nici o scapare : cu spatele la zid , de parca ultima iesire , ultima portita si ultima scapare ar fi moartea . Nu , nu ma gandesc la suicid , deloc … Grea sau usoara , asa e viata . Invatam la orice pas , ca trebuie sa ne ridicam , sa continuam , sa invatam sa luptam . Dar oricata experienta vom avea , oricand viata te va intoarce cu susul in jos , iti mai da o palma si te invata sa intri din nou in garda. Am lasat garda jos pentru o perioada, mi`am luat palma cuvenita si acum … Acum nu mai stiu … Parca stau asa, si astept … Astept sa se intample ceva, dar nu se intampla nimic . Niciodata nu am fost de acord , si nici nu am inteles cum altii “se lasa in voia sortii” , sau ca ” timpul le rezolva pe toate” . Nu . Timpul nu rezolva nimic . Timpul doar trece , lasa urme, si curge mai departe. Noi . Noi trebuie sa facem ceva, sa gasim puterea necesara sa ne continuam drumul. Sa ne ridicam , sa privim sus , cautand printre sfinti si stele , un raspuns.

Acel raspuns nu o sa apara , scris ca prin magie pe cer, desenat pe vreun nor , sau in vreo coaja de paine . Minuni nu se intampla. Minunile le facem noi . Minunea suntem noi . Gasind mereu taria sa continuam . Da, sunt si care cedeaza. Sunt si care pierd lupta in fiecare moment si in fiecare secunda. Si da , crede-ma , conteaza foarte mult , enorm de mult , sa fii ascultat de cineva. Sa te asculte, chiar daca nu intelege prea mult din ce ii spui , sa te faca sa crezi ca te intelege si sa te faca sa crezi in tine. Sa fiu inteles de cineva, nu cred ca voi fi . Sunt mereu in contradictoriu cu mine, cu sinele meu , cu persoana mea . Ma contrazic singur, ca si cum doi nebuni , doua minti total diferite isi fac de cap intr-un singur corp bolnav. Partea buna s-a dus, a pierit de mult .Partea nebuna si-a facut de cap cat de mult s-a putut , dar incet simt ca pleaca si ea ..Si atunci , cum ramai ? Gol ? Nebun? Ce se va intampla cu tine ? Habar nu am , dar cred ca sunt pe cale sa aflu. M-am inchis in mine prea mult , nu ma pot deschide in fata nimanui . Ma prefac , ma mint ca “totul va fi bine ” , ca voi reusi , dar totul parca se misca impotriva. Am fost o fire incapatanata mereu , m-am ridicat si am mers mai departe de fiecare data… Dar , nu am ajuns nicaieri. M-am plafonat in anonimat, intr-o viata de rahat … Totul e de rahat, totul parca e alb-negru. Fara pic de culoare , fara pic de emotie , fara nici o senzatie si fara nici un sentiment. De ce ? Cu ce am gresit ? Caut raspunsuri … Imi pun intrebari , dar poate nu sunt intrebarile care trebuie , pentru a gasi un raspuns care sa ma faca sa vad totul diferit … Ca inainte… M-am schimbat … Voiam sa ma schimb , dar nu m-am schimbat in bine deloc … M-am schimbat intr-un fel diferit , neschimband nimic de fapt … Varsta , gandirea , oamenii , totul se schimba…Trece timpul fara sa poti face nimic in privinta asta. Neputincios.

Imi doresc sa adorm , iar cand ma voi trezi totul sa fie bine … Dar e doar un vis, stiu . Sunt constient de asta. Nu-mi ramane decat sa imi bag mintile in cap , sa imi revin, sa ma ridic si sa lupt in continuare. Daca e ceva in viata asta ce stiu sa fac cel mai bine, asta e . Sa lupt. Sa lupt cu viata, sa lupt cu oameni , si sa lupt cu tot ce e impotriva mea . Chiar daca pierdem batalii , razboiul continua. Trebuie doar sa ai acel moment, sa il gasesti de fapt , acel moment de tarie , de curaj si forta fizica , mentala si emotionala. Sa mergi mai departe. Lipsa de “prieteni” imi da de gandit . Nu ma pot integra , nu pot sa fiu ca toti “ceilalti” . Sunt vinovat , pentru ca vad ipocrizia si idiotenia din toti cei din jur, cat de prefacuti mincinosi si materialisti sunt. Iar cel ce imi era prieten adevarat , e departe. Imi lipseste calmitatea lui , sfaturile lui si sa simt ca e cineva langa mine care ma sustine si ma ajuta . Dar , va trebui sa continui . Sa merg pe drumul meu , si sa lupt sa ajung sus . Oricat de greu va fi , pana la urma , voi reusi !