Ultimul Capitol

Inca imi amintesc … Imi amintesc prima zi in care te-am vazut … Tu , cuminte, ma asteptai pe banca aceea … Rosie in obraji, cu rochita ta de un rosu aprins , dantelata….Nu stii , dar inainte sa vin catre tine , inainte sa traversez , m-am oprit …. M-am oprit pe trotuar , privindu-te cum ma cautai cu privirea…Te uitai in stanga, te uitai in dreapta… Parca asteptai cu nerabdare …Iti mai aranjai rochita, o mai intindeai cu palmele … Zambeam . Pur si simplu eram indragostit , eram amuzat, eram pierdut , eram …nici nu mai stiu macar cum eram in acele momente… Imi faceam fel si fel de scenarii, ce sa iti spun , cum sa ma bag in seama… Pur si simplu am uitat tot in momentul in care m-am apropiat … Amnezic. Asa eram in acele momente …. De atunci , timpul a trecut , tinandu-ne de mana , zambind, iubindu-ne si razand de fiecare data cand ne aduceam aminte cat de prosti am fost…Cat timp am pierdut fiind certati , suparati unul pe celalalt , ca mai apoi sa radem de toate astea…Timpul a trecut , noi am crescut … Ne-am lasat acolo , pe bancuta noastra , in Parcul Mare , dragostea ce ne-o purtam… Momentele in care ne tineam in brate acele minute , timpul in care pur si simplu te jucai in parul meu , stand intins pe bancuta cu capul in bratele tale . Sunt amintiri nepretuite. Amintiri ce inca imi vin in fata ochilor in momente aleatorii . Amintiri frumoase, amintiri triste…amintirile noastre …. Eram doi copii … Doi copii ce nu erau interesati de absolut nimic … Decat de noi. Totusi , ceva s-a intamplat pe “drumul nostru” … Eu prea impulsiv, inchis in mine, tacut si rece , tu “surda” la strigatele sufletului meu … Si ne-am racit … Si ne-am pierdut… Si m-am mintit , si te-am mintit , si am facut tot ce am crezut ca ma va ajuta sa trec peste, dar nu am reusit . Atat de multe sentimente in contradictoriu , atat de multe ganduri , atat de multe amintiri … Toate , de-a valma in mintea mea …Toate, ducandu-ma cu gandul catre tine … Toate locurile, toate lucrurile … Intr-un mod ciudat , toate se legau de amintirea ta , de prezenta ta , de tine…

Stii, niciodata nu am fost bun in a-ti spune in fata , de fapt , ce se petrece cu mine. Ce e in sufletul meu , de ce sunt asa, de ce am ales sa fac ce am facut. De ce am devenit atat de rece , de ce m-am inchis in mine , de ce M-AM PIERDUT. Cunosti doar franturi , pentru ca nu am avut curajul sa imi arunc sufletul in mainile tale. Pentru ca inima vroia, dar sufletul suferea . Pentru ca gandul ma impiedica. Pentru ca ratiunea imi spunea ca o sa pierd. Si am pierdut . Te-am pierdut. Poate ca asa a fost sa fie. Poate ca scriitorul ce ne-a asternut povestea in paginile vietii , are un alt fir al povestii pentru fiecare din noi . Oricat ne-am impotrivit…Oricat am incercat…Poate ca egoismul meu a avut rolul principal…Poate ca frica, teama , spaima si temerile m-au ingenunchiat inainte de a ma ridica…Poate ca….ar fi trebuit sa fie altfel.

Vezi tu , acea seara…Acea seara in care pur si simplu mi.am lasat ulima suflare pentru tine acolo. Acea seara in care mi-am aruncat pana si ultimul strop de iubire pentru tine , momentul in care am renuntat la tot ceea ce ma lega de tine … Momentul in care lantul inimii mi-a zdrobit sufletul , momentul in care am intrat in acea camera… Eram hotarat , eram decis sa imi inchid ratiunea undeva departe, macar pentru cateva momente, si sa-ti vorbeasca sufletul . Eram hotarat sa arunc tot ce a fost , sa sterg totul , sa uit totul , si sa o luam de la inceput. Dar poate, asa a fost sa fie … Poate, am decis mult prea tarziu… Cartile erau deja jucate . Aveai alte planuri . Jocurile de cuvinte m-au naucit. In acele cateva dati dinaintea acelei seri , ma facusera sa vreau ….sa fiu altul . Ma facusera sa ma gandesc la alte lucruri , mult mai importante. Ma facusera sa-mi dau seama , de fapt, ce conta mai mult pentru mine . Ma dadusera peste cap intr-u totul . Si pentru un moment, am lasat garda jos. Ce s-a intamplat cu mine ? Tot ce era inauntrul meu , s-a spart…In mii si mii si mii de bucatele , de franturi , de cioburi … Sincer ? Acel ultim strop de dragoste, acea ultima picatura de iubire m-a facut sa-mi tin nebunia in frau . M-a impiedicat sa dezlantui fiara din mine, sa las liber raul din adancul sufletului … Dar, totul a avut un pret… Acolo , mi-au ramas ultimele sentimente, ultimele ganduri , cuvinte…Nu stiu de ce , nu stiu pentru ce , daca va merita, daca iti va fi bine, daca ai fost sigura de asta…Nu pot , si nici nu mai vreau , sa aflu raspunsul la toate intrebarile ce ma “bantuiau” candva…Poate, e mai bine asa… Poate, asa a fost sa fie …. Acolo ..s-a incheiat ultimul nostru capitol din povestea in care am fost personajele principale atat de mult timp…

Vezi tu …. am gresit . In multe privinte. Cuvinte, fapte…Priviri , vorbe, ganduri …Am platit , pana la ultima greseala…Te-am iubit…Enorm …Nimeni , niciodata, nu va cunoaste si nu va intelege acea iubire…Nu acum . Poate, candva , ma voi vindeca. Voi reusi sa “respir” din nou, sa pot sa zambesc din inima, sa imi sclipeasca din nou ochii … Sa am fericirea pe chip. Poate , vei fi fericita. Poate vei avea tot ce ti-ai dorit , si sper sa se intample. Sper sa ti se intample. Sa fii fericita. Sa fii bine. Sa fii “fata cu rochita rosie” ce ai fost atunci pentru mine… Zambeste. Traieste. Fii fericita…..

Eu …. raman cu mine……

 

 

Considera aceste cuvinte,aceste ganduri , ca tot ceea ce nu am avut curaj sa-ti spun vreodata, sa iti destainui tainele sufletului meu….Considera acest ultim capitol , ultimul meu gand catre tine. Ramai cu bine , Manki …