De vorba cu mine

Da, ciudata zi in care mi-am ales “sa revin in peisaj”. A trecut ceva timp de cand nu am mai ascultat “poetul” din mine, in care nu am mai scris, in care nu mi-am mai lasat nebunia sa imi astearna gandurile printre randuri. Da, e “Sfantul Valentin” . Ziua indragostitilor. Dar oare , in restul zilelor, noi nu iubim? In restul zilelor, nu suntem fericiti , nu daruim ? Si da, mi se pare o prostie, ca in cateva zile pe an sa “iubim, daruim” iar in rest , teleu usor usor sa nu existam . Omule, deschizi ochii si traiesti doar in cateva zile pe an ? Dar in restul timpului , ce faci ? Iti tii iubirea ingropata? Sau daca nu e vreo mare “sarbatoare” sa iti poti etala “statutul pe retelele de socializare, avutia” cu poze prin nustiu ce locuri , cu nustiu ce cadouri scumpe si uuaaauuu , ce iubire, cata fericire….Nu , nu pot sa spun ca sunt “gelos” . Nu am cum. Doar mi se pare aberant. Iubeste in fiecare zi. Hraneste-ti sufletul in fiecare moment. Daruieste fara motiv, fara o zi anume. Cumpara-i o floare, ia-i o cutie cu bomboane , fa-o sa zambeasca in fiecare moment, nu doar azi.

Am uitat sa fim oameni. Am mai spus-o in nenumarate randuri. Devenim superficiali. Pe zi ce trece. Uitam de noi, uitam de cei apropiati. Uitam sa iubim, uitam sa traim, uitam sa fim noi, sa fim oameni. De ce, te intrebi? Pentru ca ne lasam pierduti. Pentru ca te afunzi pe zi ce trece in probleme, in ganduri, pentru ca nu iti ajung banii, pentru ca vrei mai mult. Dar asta va fi o discutie cu mine penntru alta data. Curand. Acum sa vorbim despre tine. Ce faci ? Cum esti ? Esti bine? Ma bucur. Lasa problemele macar o clipa deoparte. Opreste-te din goana nebuna, si respira. Aprinde-ti o tigara, inspira adanc. Expira. Zambeste. Bucura-te ca inca traiesti. Bucura-te ca ai puterea sa te trezesti in fiecare dimineata, ca poti munci, ca esti sanatos, ca cei apropiati sunt bine. Traieste. Timpul zboara, anii trec. Iti vei aminti peste ani ca nu ai facut nimic pentru suflet, nu ai apucat sa iubesti, si nu te-ai oprit macar un moment sa traiesti. Opreste-te. Un minut. O clipa. O ora. Doar fa-o. Pentru tine, pentru sufletul tau, pentru inima ta.

Mult timp a trecut, multe s-au intamplat. M-am schimbat, si mentalitatea, si felul de a fi, si modul de a trai. S-au schimbat prioritatile, s-au schimbat pana si oamenii. Dar, vom avea ocazia sa povestim pe indelete. Pana atunci, traieste, iubeste, zambeste, in fiecare zi.

 

Ultimul Capitol

Inca imi amintesc … Imi amintesc prima zi in care te-am vazut … Tu , cuminte, ma asteptai pe banca aceea … Rosie in obraji, cu rochita ta de un rosu aprins , dantelata….Nu stii , dar inainte sa vin catre tine , inainte sa traversez , m-am oprit …. M-am oprit pe trotuar , privindu-te cum ma cautai cu privirea…Te uitai in stanga, te uitai in dreapta… Parca asteptai cu nerabdare …Iti mai aranjai rochita, o mai intindeai cu palmele … Zambeam . Pur si simplu eram indragostit , eram amuzat, eram pierdut , eram …nici nu mai stiu macar cum eram in acele momente… Imi faceam fel si fel de scenarii, ce sa iti spun , cum sa ma bag in seama… Pur si simplu am uitat tot in momentul in care m-am apropiat … Amnezic. Asa eram in acele momente …. De atunci , timpul a trecut , tinandu-ne de mana , zambind, iubindu-ne si razand de fiecare data cand ne aduceam aminte cat de prosti am fost…Cat timp am pierdut fiind certati , suparati unul pe celalalt , ca mai apoi sa radem de toate astea…Timpul a trecut , noi am crescut … Ne-am lasat acolo , pe bancuta noastra , in Parcul Mare , dragostea ce ne-o purtam… Momentele in care ne tineam in brate acele minute , timpul in care pur si simplu te jucai in parul meu , stand intins pe bancuta cu capul in bratele tale . Sunt amintiri nepretuite. Amintiri ce inca imi vin in fata ochilor in momente aleatorii . Amintiri frumoase, amintiri triste…amintirile noastre …. Eram doi copii … Doi copii ce nu erau interesati de absolut nimic … Decat de noi. Totusi , ceva s-a intamplat pe “drumul nostru” … Eu prea impulsiv, inchis in mine, tacut si rece , tu “surda” la strigatele sufletului meu … Si ne-am racit … Si ne-am pierdut… Si m-am mintit , si te-am mintit , si am facut tot ce am crezut ca ma va ajuta sa trec peste, dar nu am reusit . Atat de multe sentimente in contradictoriu , atat de multe ganduri , atat de multe amintiri … Toate , de-a valma in mintea mea …Toate, ducandu-ma cu gandul catre tine … Toate locurile, toate lucrurile … Intr-un mod ciudat , toate se legau de amintirea ta , de prezenta ta , de tine…

Stii, niciodata nu am fost bun in a-ti spune in fata , de fapt , ce se petrece cu mine. Ce e in sufletul meu , de ce sunt asa, de ce am ales sa fac ce am facut. De ce am devenit atat de rece , de ce m-am inchis in mine , de ce M-AM PIERDUT. Cunosti doar franturi , pentru ca nu am avut curajul sa imi arunc sufletul in mainile tale. Pentru ca inima vroia, dar sufletul suferea . Pentru ca gandul ma impiedica. Pentru ca ratiunea imi spunea ca o sa pierd. Si am pierdut . Te-am pierdut. Poate ca asa a fost sa fie. Poate ca scriitorul ce ne-a asternut povestea in paginile vietii , are un alt fir al povestii pentru fiecare din noi . Oricat ne-am impotrivit…Oricat am incercat…Poate ca egoismul meu a avut rolul principal…Poate ca frica, teama , spaima si temerile m-au ingenunchiat inainte de a ma ridica…Poate ca….ar fi trebuit sa fie altfel.

Vezi tu , acea seara…Acea seara in care pur si simplu mi.am lasat ulima suflare pentru tine acolo. Acea seara in care mi-am aruncat pana si ultimul strop de iubire pentru tine , momentul in care am renuntat la tot ceea ce ma lega de tine … Momentul in care lantul inimii mi-a zdrobit sufletul , momentul in care am intrat in acea camera… Eram hotarat , eram decis sa imi inchid ratiunea undeva departe, macar pentru cateva momente, si sa-ti vorbeasca sufletul . Eram hotarat sa arunc tot ce a fost , sa sterg totul , sa uit totul , si sa o luam de la inceput. Dar poate, asa a fost sa fie … Poate, am decis mult prea tarziu… Cartile erau deja jucate . Aveai alte planuri . Jocurile de cuvinte m-au naucit. In acele cateva dati dinaintea acelei seri , ma facusera sa vreau ….sa fiu altul . Ma facusera sa ma gandesc la alte lucruri , mult mai importante. Ma facusera sa-mi dau seama , de fapt, ce conta mai mult pentru mine . Ma dadusera peste cap intr-u totul . Si pentru un moment, am lasat garda jos. Ce s-a intamplat cu mine ? Tot ce era inauntrul meu , s-a spart…In mii si mii si mii de bucatele , de franturi , de cioburi … Sincer ? Acel ultim strop de dragoste, acea ultima picatura de iubire m-a facut sa-mi tin nebunia in frau . M-a impiedicat sa dezlantui fiara din mine, sa las liber raul din adancul sufletului … Dar, totul a avut un pret… Acolo , mi-au ramas ultimele sentimente, ultimele ganduri , cuvinte…Nu stiu de ce , nu stiu pentru ce , daca va merita, daca iti va fi bine, daca ai fost sigura de asta…Nu pot , si nici nu mai vreau , sa aflu raspunsul la toate intrebarile ce ma “bantuiau” candva…Poate, e mai bine asa… Poate, asa a fost sa fie …. Acolo ..s-a incheiat ultimul nostru capitol din povestea in care am fost personajele principale atat de mult timp…

Vezi tu …. am gresit . In multe privinte. Cuvinte, fapte…Priviri , vorbe, ganduri …Am platit , pana la ultima greseala…Te-am iubit…Enorm …Nimeni , niciodata, nu va cunoaste si nu va intelege acea iubire…Nu acum . Poate, candva , ma voi vindeca. Voi reusi sa “respir” din nou, sa pot sa zambesc din inima, sa imi sclipeasca din nou ochii … Sa am fericirea pe chip. Poate , vei fi fericita. Poate vei avea tot ce ti-ai dorit , si sper sa se intample. Sper sa ti se intample. Sa fii fericita. Sa fii bine. Sa fii “fata cu rochita rosie” ce ai fost atunci pentru mine… Zambeste. Traieste. Fii fericita…..

Eu …. raman cu mine……

 

 

Considera aceste cuvinte,aceste ganduri , ca tot ceea ce nu am avut curaj sa-ti spun vreodata, sa iti destainui tainele sufletului meu….Considera acest ultim capitol , ultimul meu gand catre tine. Ramai cu bine , Manki … 

 

Ce femeie ai fost…

Ce femeie ai fost …

Ce femeie ai fost….si ce ai ajuns… Ce suflet , ce minte , ce trup , ce inima ai avut…. Ai ajuns sa te vinzi oricui , oriunde….oricand. Ai ajuns sa te injosesti , sa te arunci in toti, cu orice ocazie….Unde iti e respectul ? Unde iti e orgoliul pe care mi.l tot aruncai mie in fata ? Unde ? Unde iti sunt toate lucrurile astea , ce te faceau atat de speciala, atat de diferita ?

De data asta , cu ultimul episod, ai ratat.o rau de tot…. O sa regreti, si o sa iti para rau . O sa fie prea tarziu . O sa imi dai dreptate. Si o sa fie prea tarziu. Eu eram un ratat in fata ta ? Ca “nu am facut nimic cu viata mea”? Ei bine , “iubitelul tau” de acum , e ce trebuie. El e cum trebuie. E mai mare decat mine cu putin, si e un ratat din toate punctele de vedere. Nu o spun eu . O spune anturajul lui . Anturajul lui de oameni falsi , ce nu au curajul sa spuna in fata ceea ce gandesc. Acel tip de om ce ar da si intr.o catea pe strada , intre scandurile unui gard , daca e nevoie, in orice… Unde iti e respectul fata de tine ? Unde ? Pe cat de disperata esti , o sa se intample. Si apoi , la revedere. Stiu asta , si o sa imi dai dreptate. O sa regreti, si o sa iti para rau …

Oricat am gresit , oricat am calcat stramb, te.am iubit… M.am intors in bratele tale, pentru ca stiam ca am gresit de fiecare data. Iti cautam iertarea , iti cautam iubirea…Te iubeam . Te doream . Pe tine, nu trupul tau . Mintea ta . Sufletul tau . Pe tine. Dar ai pierdut toate astea. Te.ai transformat in carpa tuturor. Te.ai transformat intr.o tarfa. Ma doare sa spun asta. Ma doare sufletul , imi moare inima , ma zvarcolesc noptile in pat , si ma dor toate… O sa iti para rau …. E alegerea ta , e viata ta. Anturajul tau . Persoana ta. Trupul tau . Dar , ai ajuns exact ca acele persoane de care radeai , si pe care le aratai cu degetul . Te.ai vandut oricui , doar ca sa ce ? Sa demonstrezi ce ? Cat de ieftina ai devenit? Cat de usoara ai devenit ? E alegerea ta…. Dar o sa te coste…mult. Mi.am dat seama cat am gresit, si am ales sa merg singur pe drumul meu in continuare. Am ales sa gasesc acea persoana langa care sa.mi traiesc restul vietii alaturi de ea. Am ales, sa gasesc acea persoana speciala. Tu ai ales contrariul a tot. Ai ales sa te vinzi . Ai devenit cea mai josnica persoana. Cum poti sa te privesti in oglinda diminetile ? Cum poti sa dormi linistita noptile ? Cum ? Ti.ai asasinat picul de ratiune ce.l aveai . Ti.ai asasinat respectul de sine, ti.ai omorat farama de suflet, acel ceva ce te facea diferita fata de multe altele. Ai ales sa devii o tarfa. Genul ala de persoana in care sa se spele oricine , apoi sa plece. Si ma doare , stiind cat te.am iubit… Stiind ce ai fost pentru mine , ce ai insemnat pentru mine. Dar e alegerea ta. Mergi pe drumul tau , ca femeie nu te mai pot numi . Ai fost femeie. Dar ai ales sa fii altceva. Imi pare rau pentru tine . Imi pare rau sa vad cum ai ajuns. Nici macar ura nu mai simt pentru tine. Nici macar dispretul meu nu.l mai meriti … Dar e alegerea ta. Pe care o vei regreta. E viata ta , de care iti bati joc. Si o sa.mi dai dreptate. Si toate cuvintele astea , cand le vei citi , sa ti se intipareasca in minte, pentru ca vin din partea celui ce te.a vazut ca pe o femeie , nu ca pe o carpa. Si o sa te doara . Si o sa imi dai dreptate . Niciodata , sa nu te gandesti , sa.mi cauti privirea. Sa.mi cauti vocea , , sa.mi mai cauti amintirea. Nu vreau sa ma manjesc cu persoana ce ai devenit. Niciodata . E alegerea ta . Traieste cu ea.

Pentru ultima oara , semnat fraierul ce te.a iubit. Prostul ce te.a vazut femeie. Eu .

 

Pierzatorul

Acum. Tot. Pierdut. Am pierdut oameni , lucruri, mi-am pierdut sufletul, mi-am pierdut speranta. Am pierdut ce ma impingea atat de tare sa merg inainte. Sa continui. Sa ma zbat , sa fac orice imi sta in putere, sa reusesc. M-am pierdut.

Da, consider ca sunt pierzatorul din poveste. Am pierdut tot ceea ce iubeam, impins orbeste de impulsuri demente, impins de ura, de razbunari copilaresti, fortat de orgoliul prostesc . Stii , poate oarecum vei simti candva, pe pielea ta , cum e sa fii de fapt , in pielea mea. Fara sa vrei , fara sa constientizezi , te transformi in mine. Nu ma intelege gresit , nu vreau sa crezi ca prin tot ceea ce fac se va adeveri ce “mi-ai prezis” . Nu , nu e inca o pagina scrisa cu tristete , cu rau, cu momentele mele de nebunie. Nu . Nu regret ce am spus. Regret ce am facut. Nu iti ofer satisfactia de a spune lucrurilor pe nume in modul in care sa te faca pe tine sa te simti bine, sa te bucuri . Nu . Imi spun ce ma apasa, ce ma doare , ce ma nelinisteste. E scrisoarea mea pentru tine. Ultima.

Prin tot ceea ce faci , prin tot ceea ce rascolesti , sa ajungi la mine . Sa afli despre mine, sa cauti in toti si toate cate ceva legat de mine. Prin tot ce faci , cu “noua” prietena, cu oricine, nu faci decat sa imi arati cum esti . Cum cauti sa rascolesti totul in mine. Nu o sa iti mearga la nesfarsit . Asculta bine , citeste bine , aceste cuvinte.  Cautandu-te pe tine, m-am pierdut pe mine. Mi-am pierdut drumul , mi-am ratacit sufletul , mi-am aruncat principiile in primul cos de gunoi . Mi-am lasat arma, am lasat armura, si am crezut ca lupta s-a terminat, intalnidu-te pe tine. Dar , de fapt, totul a fost o mascarada ieftina. A fost un teatru prost, jucat de actori incepatori . Stii , ma intreb , oare, cand faci tot ceea ce faci , ce ai in gand. Daca iti vin in cap acele momente in care imi spuneai ca ma iubesti. Acele momente in care ne iubeam , ne strangeam in brate si visam. Ma gandesc ca poate si acele momente au fost jucate, chiar bine. Gandeste-te , ca tot raul facut , candva se va intoarce . Intr-o forma sau alta. Si da, crede-ma ca stiu ce spun, am aflat-o de atatea ori pe pielea mea. Prin tot ce faci , ma cauti . Te agati de orice e legat de mine. De orice vorba, orice amintire cu oricare. Dezgust. Asta simt acum . Joaca-ti cartile. Bucura-te , crezand ca esti aproape de a castiga. Dar esti departe. O sa ramai doar cu amintirile ce ne-au legat candva. O sa fiu bine. Atatea pagini scrise, atatea nopti, atatea ganduri . Toate sunt despre un om, ce-a jucat pe toate partile. Bun , rau , prost, nebun. Dement, frustrat, invidios. Trist. Fericit. Am facut multe, am tras multe, am patit multe. Am tot mers pe drumul meu de atata timp . Tu , in schimb, esti la inceput de drum . Alege-ti pasii . Cu grija. Vezi tu , in atatia ani, intalnind atatia oameni , ajungi sa cunosti multe feluri de caractere. Te modeleaza, te fac sa te molesesti . Te fac sa obosesti. Te obosesc, si te fac sa cazi. Si ghici ce , ca o cireasa de pe tort , nimeni nu-ti intinde o mana. De bine, de rau , mi-am continuat mereu drumul . Cu greu , cu bine, cu rau . M-am ridicat de fiecare data. Am dat intainte mereu . Am continuat , cu pasi marunti . Si de fiecare data, facand greseala de a ma uita in spate. Dar, e timpul sa privesc inainte. Sa merg inainte. Ramai cu amintirile, ti le las tie pe toate . Iti las prieteniile. Nu am nevoie de oameni falsi , toxici , cu mii de masti. Iti las totul . Eu, merg inainte. Sa iau totul de la capat. Iti doresc mult succes. Poate asa imi e scris . Poate , asa a fost de la bun inceput . Am un vis si un drum de urmat. O viata de trait. Sa ma trezesc, sa respir . Sa zambesc. Am ochii tristi acum . Tu mi-ai spus-o. Sunt tristi , intr-adevar. Dar , dupa noapte, intotdeauna rasare soarele . Ai fost soarele meu. Ai apus. Un altul va rasari . Diminetile-mi vor fi vii din nou . Ramai cu bine . R .

 

Oricat mi-as fi dorit, nu ma mai pot minti. Nu o sa mai fie ce a fost , niciodata, oricat de mult ne-am dori . Poate e mai bine asa, fiecare pe drumul lui . Si da, o sa scriu in continuare. Nu despre tine, cum o faceam de obicei . O sa scriu . Despre mine. Despre viata . De ce , sa fiu trist, cand pot zambi ? De ce sa aleg sa-mi fie rau , cand pot alege sa-mi fie bine? Totul tine de alegeri , R. Eu te-am ales pe tine. Tu m-ai ales pe mine. Insa, vezi tu , destinul a avut alte planuri . El nu ne-a ales. O lacrima, doua, trei, cinci, o suta. Un ocean . Am varsat, s-au varsat. Mergem mai departe. Capul sus . Zambeste. Traieste. Eu, plec. O sa-mi urmez drumul . Calea. Am amanat prea mult timp. M-am lasat de prea multe ori . Poate, aveai dreptate, si ar cam fi timpul sa ma schimb . O sa ma schimb. O sa fac totul pentru mine, nu pentru altii . Pentru nimeni. Fara metafore, fara alte cuvinte.

 

 

 

Ganduri, partea a 2-a

E cam 2 dimineata…Ce chestie ciudata, cu ore inainte, ore inapoi. Organismul simte schimbarea , desi eu sunt obisnuit cu astfel de ore tarzii … O intrebare la care chiar de vreau sa gasesc un raspuns , nu reusesc … Oare , cand ne dam seama ca am gresit , de ce suntem maestri in a “repara” greselile” , cu alte greseli ? De ce continuam sa facem totul gresit , pe dos , dandu-ne silinta sa “reparam”, dar de atata indarjire, de fapt gresim si mai tare?

A trecut deja ceva timp … mai exact … 2 luni . 2 luni tampite…3 luni…In care am tot ramas cu un gol … Un gol in mine … Un gol ce am crezut ca-l voi umple…Dar am gresit . Din nou. Specific mie , dandu-mi silinta sa fac “ceva” sa fie bine , am dat cu batul in balta mai grav ca nici o data. I-am dat un sut , atat de tare , incat s-a propulsat atat de departe. I-am dat o palma-n suflet , i-am lovit chipul si inima cand fix nu trebuia. Specific mie. Si nu , nu fizic…Psihic, sufleteste, emotional … Stiu , ti-am gresit de atatea ori … De atat de multe ori…. si desi am constientizat asta prea tarziu, mereu am incercat sa “repar” asta…Sa fac ceva sa nu te mai ranesc. Si da , poate e prea tarziu , si da , stiu , candva, vei citi randurile astea. Da, orgoliul prostesc din mine , “barbatia” nu m-a facut sa recunosc greselile, sa ma apropii mai mult de tine si sa te las in sufletul meu … si toate sub un pretext cat se poate de copilaros si de prostesc : “asa sunt eu” . Nu , nu ai fost vinovata de nimic , de absolut nimic din ce mi s-a intamplat inainte sa te cunosc. Nu , nu ai fost vinovata cu nimic pentru schimbarile ce s-au intamplat cu mine … Nu a fost vina ta , dar s-au revarsat asupra ta , toate greselile mele. Te-am iubit. Sincer. Din inima si sufletul meu. Asa cum am stiut . Cu mana pe suflet ti-o spun . Poate , ar mai fi fost file din povestea noastra ce ar fi trebuit sa le scriem impreuna. Poate ne-am fi implinit visurile. Poate ar fi fost bine. Dar e tarziu. Din nou , eu am fost dobitocul ce-a stricat absolut tot . Si da , imi pare rau . Poate n-am avut curajul sa iti spun vreodata in fata, cat de mult regret, cat de rau imi pare , pentru toate ranile ce ti le-am provocat de-a lungul anilor ce am fost impreuna, in tot acest timp ce ai fost langa mine . Poate lacrimile ce nu le-as mai fi putut tine sub fraul “tariei” , poate vocea tremuranda, poate sufletul meu asa incalcit si negru nu m-au lasat…poate din cauza orgoliului cretin , ce ma face sa fiu asa cum sunt acum. Poate…din cauza ca ti-am gresit si te-am ranit atat de mult in acest timp , incat am crezut ca nu ma vei putea ierta vreodata…Si totusi, ai facut-o de fiecare data…Dar am fost prea prost sa vad. Sa vad cate sacrificii , cate lucruri si tot ce ai facut pentru mine. Am fost prea orb . Dar da , vedem si intelegem dupa ce deja am pierdut acea persoana … Asa ne e firea…Bolnava…Imi pare rau ca nu ti-am spus in fiecare moment cat de frumoasa esti . Imi pare rau ca nu ti-am spus in fiecare secunda tot ceea ce insemnai pentru mine, ca vad tristetea din ochii si sufletul tau , cand “ma schimb” pe zi ce trece, ca te ranesc, ca iti fac rau. Regret ca nu ti`am luat chipul in maini , sa te sarut si sa iti spun tot ce am pe suflet …Regret toate momentele urate ce au fost provocate din vina mea , din vina felului meu bolnav si gresit de a fi , cu tine. Am multe regrete, si crede-ma ca nu mi-ar ajunge multe pagini , sa insir aici tot ceea ce simt , cum ma simt … Sunt prea multe de spus , si fara nici un rost, acum …. Si da, pentru toata dragostea ce ti-am purtat-o , asa cum am stiut eu , pentru toata iubirea ce am avut-o pentru tine , nu ” m-am mai tinut dupa tine” de data asta…Te-am lasat…Si am gresit enorm facand-o ……Dar stiu ca n-ai mai fi putut sa o iei iarasi de la capat . N-as mai fi putut sa continui sa iti gresesc, sa te ranesc, sa iti fac rau … Poate , acum iti e mai bine. Sper asta… Poate acum simti ce n-ai simtit destul de mult timp langa mine… Sper… Sper , sincer, ca te simti iubita…ca esti iubita…ca iti e bine, ca zambesti , asa cum o faceai odinioara, ca razi, ca esti fericita…ca esti TU .

Noi , oamenii , suntem niste creaturi ciudate. Da, creaturi. Suntem capabili de a iubi , de a gandi rational , de a lua decizii … Si totusi , tot ceea ce facem, tot ceea ce decidem , e spre distrugerea noastra si a celor ce ii iubim . Nu constientizam , nu intelegem, decat in momentul in care e prea tarziu . Decat in acel moment in care ramen ai nimanui, singuri , goi , fara “armura” noastra ce ne proteja , ce ne facea sa fim NOI . E trist, e tragic, e ceva bolnav… EGO-ul tampit ne face sa credem ca suntem “barbati” , ca sunteti “femei” , atunci cand luam decizia tampita si idioata de a nu ne recunoaste greseala , de a nu lasa din orgoliu, de a refuza sa comunicam ceea ce ne distruge armonia….. Credem ca le stim pe toate, ca le-am facut pe toate , dar toate aceste lucruri ne mai dau o palma si ne arata cat de neinsemnati suntem, si cat de putine cunoastem …

Imi e greu , imi e rau , incerc pe zi ce trece tot mai greu sa ascund ce ma apasa…Imi e greu in colectiv sa ascund toata tristetea , tot raul ce mi-l fac si l-am facut … Imi e tot mai greu , dar sper , ca doar atat mai pot , sa mai pot …. Am acele momente in care pur si simplu rabufnesc, si nu mai pot… Acele momente ca acum cand totul in mintea mea e vraiste, totul e alandala, e un haos total si nu mai pot ascunde asta, nu mai pot reactiona…Am momente cand “incerc” sa zambesc, sa glumesc, desi se vede clar cat de adanci sunt ranile ce mi le-am facut singur. Sper , sa-mi pot purta masca in continuare….

Nu ma inteleg. In momentele astea , absolut deloc..Nu stiu ce e cu mine, din nou. Pur si simplu, nu mai pot controla ce mi se intampla . Iar ca sa raspund catorva persoane ce m-au intrebat daca voi mai scrie …..Ma voi opri din scris , in acel moment in care voi scapa de prostia si cretinitatea ce ma defineste. Niciodata. Asta mi-e firea. Gresesc, foarte mult, si nu , nu imi las orgoliul tampit si prostesc, nu imi las prostia la o parte, sa imi recunosc greseala, sa ma deschid si sa ma “repar” in mainile ei . De teama, de frica, fug , ma indepartez, in loc sa fac opusul .

 

Iar pentru tine , aceste ultime randuri : Sper , din tot sufletul si toata inima, sa iti fie bine. Sa fii bine. Sa treci , desi n-o sa uiti , peste toata suferinta ce ti-am provocat-o , pentru tot raul ce l-am facut . As vrea, candva, sa te vad bine. Sa te vad fericita. Sa te vad razand . Sa te vad ca ti-ai implinit visul. Stii prea bine ca nu sunt un om rau, ci doar prost. Sper , ca vei reusi in tot ceea ce ti-ai propus , sau iti vei propune. Fii tare. Fii asa cum nu am putut sa fiu eu pentru tine, si tine intotdeauna minte : Pune-te TU pe primul loc … Imi e dor de toate locurile, de toate momentele noastre, de noi . Imi e dor sa te aud cum ma alintai, cum radeai , si tonul pe care ma strigai cand mai faceam cate o trasnaie…Imi e dor de tot ceea ce ai insemnat, de tot ceea ce ai fost pentru mine…Ai grija de tine … si stii , oricand iti va fi greu , iti va fi rau , nu face greseala pe care am facut-o eu , sa ma inchid in mine … Voi fi acolo … fie si pentru un cuvant, un moment, o clipa. Viata si asa e scurta, si ti-ai pierdut atatia ani cu mine… Doar , fa sa recuperezi tot timpul pierdut alaturi de cine merita cu adevarat, si fa sa-ti fie bine….Te rog, fii tare…Fii fericita !

 

Sticla

Cateodata, imi doresc sa fi trait intr-un borcan de sticla. Cateodata, imi doresc sa fiu intr-un loc pustiu , fara nici macar un singur om langa mine. Cateodata, imi doresc sa fiu singur. Imi doresc sa tip , sa imi vars si sa imi suprim furia. Sa razbat. Sa reusesc, sa ma departez, sa ma detasez. Cateodata, imi doresc sa nu fi intalnit, sa nu fi cunoscut, sa nu fi stiut atat de multe. Cateodata as vrea sa fiu un simplu om . Un necunoscut. Un anonim. Mi-as dori sa existe un buton … Un buton de reset , un buton ce sterge totul cu buretele : amintiri , chipuri, intamplari, visuri, tot. Un buton ce face totul sa dispara. Cateodata imi doresc, si ma gandesc, si chiar mi-as dori sa aflu , de ce eu . De ce ? O buna intrebare. O intrebare simpla, si totusi atat de complexa. O intrebare fara raspuns. De ce eu ? Si pun pariu ca multi altii , poate printre cei ce imi citesc randurile tarziu in noapte, dimineata la cafea, pe scaun in metrou sau pur si simplu intr-un oarecare moment, v-ati intrebat : de ce eu ? Viata….are un sens ciudat. Ne ridica, ne coboara. Ne face sa simtim euforia , a tot ce ne inconjoara. Ne face sa simtim ura, frustrarea, ne face fericiti , ne face tristi . E aproape 3 dimineata, iar eu , din nou, scriu. Imi scriu gandurile… Imi scriu “frustrarile” , ideile si intrebarile fara un raspuns. De ce ? De ce , imi doresc sa fug de tot ceea ce stiu . De ce , imi doresc sa fug cat mai departe de oameni, de locuri , de tot… De ce , inca simt teama, inca imi e frica, inca imi e rau, inca imi e greu. Stau si ma gandesc, oare cat , cat de mult mai pot . Cat de mult mai putem ? Cat de mult , si pana cand , vom reusi sa continuam ? Unii ma intreaba , cat de mult mai pot tine in mine. Cat de mult mai pot ascunde tot ceea ce se intampla cu mine , in mine … Cat de mult mai pot aduna in mine, pana voi exploda , plin de atatea chestii …. Pana cand voi putea continua , fara sa “discut” sau sa imi exprim prin cuvinte, fata de cineva, ce se petrece cu mine, ce simt. Raspunsul … ? Nu il stiu . Nu stiu pana cand . Nu pot , si nu stiu , cum sa o fac altfel , sa spun , sa arat, sa ii fac sa inteleaga….Nu stiu cum , altfel, decat aici . Pentru ca nu ma stie nimeni. Aici , pot sa fiu acel “anonim” , ce imi doresc sa fiu , necunoscut de nimeni. In fiecare zi, incerc sa maschez totul cu un zambet, cu o gluma. Incerc sa fiu dur, sa par ca sunt dur, cand de fapt inauntrul meu , sunt bucati. Sunt facut bucatele, ca o sticla…O sticla sfaramata…Ca un om ce a fost muscat de un caine, ce ii va fi frica de caini toata viata…Asa imi e teama de oameni. Pentru ca de oameni ajungi sa te feresti … Ajungi sa iti pierzi increderea , sa iti pierzi speranta ca intr-o buna zi , vei putea fi ca toti ceilalti : sa nu iti pese, sa nu te intereseze … Si oricat as incerca sa fac asta , sa maschez asta, nu imi iese. Si nu , nu am o problema cu asta a-mi face noi prieteni , de a cunoaste oameni … Nu imi e greu deloc, toti ma vad foarte ok , glumet, amuzant, popular…desi, nici pe departe nu ma vad in toate felurile astea… Si totusi , nu pot mai mult de atat… De ce ? De ce eu ? Revin la aceeasi intrebare fara raspuns de fiecare data… De ce am ajuns sa imi fie teama sa mai am langa mine oameni ? Sa mai traiesc langa “oameni” …. De ce unii vad in mine un “model” , un fel de a fi ? De ce , nu pot dormi noptile ca altii ? De ce , inca ma gandesc de fiecare data , cum ar fi fost daca…. ? Daca , as fi fost altfel ….Daca, n-as fi fost asa cum sunt ? Oare , cum as fi fost ? Ce s-ar fi intamplat ?

Intotdeauna, vad in jur , persoane cu mai putini ani decat mine… oarecum , “par” a fi fericiti … Unii au familie, altii sunt pe cale de a intemeia o familie…Unii din ei si-au gasit sufletul pereche, altii , poate inca sunt la inceput de drum … Am avut atat de multe , si nu mai am nimic . Aud mereu “soapte” printre cei din jurul meu , ca am avut totul . Totul , ce, mai exact ? Ce anume considera unii acel ” tot ” ? Ca ai o masina ? Ca ai bani ? Ca ai pe cineva langa tine ? Fiecare percepe si judeca ce se petrece in jurul lui, sau cu alte persoane, din perspectiva lui . Fiecare, are anumite concluzii . Dar , nu inteleg catusi de putin , de ce unii oameni doar trag concluzii , fara macar a cunoaste si celelalte detalii ? De a sti de fapt ambele parti ale povestii ? De ce , mereu, ne grabim sa judecam ? “DE CE”??? Poate pentru ca …. suntem oameni … Poate ca d-asta… Si poate pentru ca in subconstient , inca avem o constiinta … Ce ne tine noaptea cu ochii pe pereti , amintiri, ganduri , ce nu ne dau pace . Ce nu ne lasa . Imi doresc sa fi trait inchis in sticla. Ca intr-un glob de sticla. Sa vezi totul , sa auzi, dar sa nu poti fi atins. Sa nu ajunga la tine . Sa fii bine. Sa fii….tu. Sa fii neatins. Alteori , ma intreb, care mi-e scopul ? Cu ce scop inca traiesc? Cum , de inca ma trezesc in fiecare dimineata, cum de inca mai pot continua, sa merg mai departe dupa tot ce mi se intampla ? Cum , de inca ne continuam existenta ? Cu ce scop ? Pentru ce ? “De ce” ?? Nu stiu . Probabil , unii din noi , unii din voi , au aflat “de ce” deja…Poate , altii vor afla … Poate , unii , mai putin norocosi , poate ca si mine, nu vor afla nici o data… Si nu , nu sunt negativist de fel…doar , poate mult prea realist. Poate, din cauza ca nu mai visez la fel de mult … Poate pentru ca inca-mi pierd noptile…Inca imi irosesc gandurile gandindu-ma la trecut prea mult …Incercand sa gasesc o explicatie, un raspuns, la comportamentul si la felul meu de a fi …De ce sunt asa, de ce ma comport asa, de ce am luat acele decizii , si pentru ce … Pentru ce ? O alta intrebare…

Nu stiu , si nu imi pot explica…Mereu aflat intr-o continua contrazicere…Mereu , certandu-ma cu mine. Mereu , neputincios. Incerc sa fiu …. puternic. Incerc, sa par de neatins, cand de fapt totul ma atinge, si ma farama, incet, incet…incet…..Oare , cum voi fi peste ani ? Oare , voi putea candva, sa imi gasesc linistea? Sa imi gasesc ceea ce imi doresc, sa fiu cum imi doresc….Sa fiu …impacat. Impacat cu gandurile…. Impacat cu trecutul …. Impacat cu prezentul ….Multumit de viitor… Cum de multe ori mi-am spus…Singura sansa e sa … astept. Sa astept rabdator ca un copil . Sa las timpul sa treaca , desi nu mai e de mult in favoarea mea … Desi , au trecut atat de multi ani, atat de multe luni, atat de multe zile si nopti… Timpul intotdeauna se va scurge din clepsidra noastra…Nu vom trai vesnic, nu vom avea timp de tot ceea ce ne dorim sa facem, sa traim, sa ne bucuram de toate clipele…Care e pretul ? Cum , si cand , ma voi putea detasa de toate fricile? De frica de a rata, de frica de a fi nefericit….De frica de a nu-mi implini visurile ?

Multe intrebari fara raspuns in dimineata asta rece… prea multe ganduri ce inca nu-mi dau pace , si nu-mi vor da o lunga perioada de acum inainte…Prea multe fapte , prea multe amintiri si prea multe greseli din care nu am invatat nimic, din care pur si simplu nu am inteles nimic …. Matur, dar totusi atat de imatur… Asta sunt eu … Un om , simplu, trist, ingandurat, inspaimantat de tot ceea ce il inconjoara…

 

Viata in viteza

Au trecut …. Luni … Ani … A trecut o lunga vreme de cand nu am mai scris … de cand nu m-am “eliberat” . S-au intamplat atat de multe, si totusi atat de putine …. Au trecut zile cu soare , zile ploioase, zile fericite si zile mohorate…Au trecut luni pline, au trecut luni goale…Au trecut ani care si-au lasat amprenta asupra mea, asupra celor din jur, cu bune si cu rele . A trecut timpul , in viteza. Viata noastra, in viteza. Cu totii uitam , ca tontii , ce inseamna viata. Uitam sa zambim , uitam sa ne bucuram. Uitam sa profitam de acele clipe ce fac diferenta, uitam sa pretuim secunda, momentul , clipa. Indobitociti pe zi ce trece, cu fiecare factura venita, cu fiecare zi de stres, oboseala si nervi petrecuta la birou, petrecuta in trafic, la volan, sau la locul fiecaruia de munca…Ne trece viata cu viteza, oameni buni . Recunosc, intr-o oarecare masura, mai mult sau mai putin , m-am lasat dus de aceeasi viteza ce ne fura pe toti … Am uitat de mine, am uitat de noi, am uitat de tot. M-am lasat furat de timp, de probleme, de nevoi… M-am lasat furat de clipele pe care nu mai apuc sa le gust, parca rapite de tot ce se petrece in jur . Uitam sa fim noi , uitam sa fim mai buni , uitam sa fim oameni. Devenim ca niste hiene infometate , hranindu-ne cu raul celorlalti… Ne bucuram cand celalalt greseste, cand celuilalt ii este greu . Uitam sa ajutam . Dar, ne amintim de acele clipe in care ne-a fost greu, in care am fost raniti, in care am fost tristi , si de oamenii ce ne-au creat acele rauri . De ce? Pentru ca e in natura noastra…E prostia din noi … Prostia ce ne face NEoameni…Prostia ce ne transforma in salbatici, in animale fara ratiune. Si da, o clipa, o secunda , e de ajuns. Te transforma. Ramane doar regretul apoi, dar raul e facut, timpul nu poate fi dat inapoi si ramanem cu consecintele.

A trecut atat de mult timp de cand …nu am mai scris. Am uitat de tot. Am uitat cum e sa fii “unit” cu cei din jur, cum e sa fiti “un suflet” . M-am lasat prada vietii , si vitezei cu care ne poarta. In cazul meu , viteza ce era sa ma ucida, viteza ce imi hraneste nevoia de adrenalina , viteza ce ma face sa uit de tot . Inspiram mirosul de cauciuc ars, mirosul de benzina ce ne da senzatia ca putem , ca suntem puternici…Ceea ce ne hraneste, ne mai tine in viata si ne mai face , pentru o clipita, sa uitam de tot din jur. Viteza ce face totul sa treaca atat de repede pe langa noi , sa lasam totul in urma , ce ne da senzatia ca reusim sa “fugim” de tot …

 

E o nebunie , cum a trecut timpul , o nebunie ireala, o nebunie prezenta si pe care o simtim in fiecare moment in care INCA respiram. Oameni buni , TRAITI ! Bucurati-va de fiecare secunda…Traiti fiecare moment , amintiti-va de ceea ce inseamna sa fiti in viata. Pretuiti asta. Viata e scurta. Ne poarta in viteza pe drumuri , prin intamplari , iar in urma nu va ramane decat o amintire, din tot ceea ce am insemnat vreodata pe acest pamant … Zambiti , ajutati , bucurati-va ca inca sunteti in viata, chiar de e bine sau e rau…Fiti din nou OAMENI .

 

Schimbare

Schimbare….Totul in jurul nostru se schimba…Noi ne schimbam , lucrurile din jurul nostru … oamenii de langa noi… Nimic nu ramane pentru prea mult timp asa cum credem , neschimbat…E mult timp…timp in care nu am scris, timp in care nu m-am eliberat, sau nu am incercat sa o fac … Timp in care am incercat sa tot fug … sa fug de probleme , sa fug de griji … sa fug de tot … Sa ma ascund in micuta carapace…In carapacea mea, ce ma face de neatins…ce nu lasa nimic sa intre , sa ma atinga, sa imi faca rau … Dar ca de obicei … se intampla.

Inca o data … Dupa mult timp … Se intampla. Acelasi sentiment, acelasi Deja-Vu ametitor si obositor… Aceleasi chestii trase la indigo , cu alti actori si un alt scenariu, la fel de “tragic” si negru … Si da … e vina mea . Din nou . De fiecare data , de altfel … Gresesc … imi asum greselile, dar mult prea tarziu. Cum se intampla de fiecare data, pierd totul . Pierd tot ce ma chinui sa tin langa mine, tot ce ma chinui sa agonisesc…Pierd increderea, pierd iubirea, pierd dragostea si caldura celor din jur…Pierd momente, pierd amintiri , atingeri , zambete si surasuri ce ma faceau candva sa zambesc…Pierd lumina din jur, lumina celor ce erau langa mine , lumina ce imi dadea culoare vietii … Stiu , suna tragic, si e , intr-o oarecare masura…Toti pierdem persoane dragi noua, printr-un mod sau altul …Fie ca e vina noastra, fie ca nu … Neputinciosi…asta suntem, in fata timpului, in fata destinului … In fata tuturor deciziilor ce le luam , ce ni le asumam , si care sunt gresite, corecte, sau ne fac rau … Si a trecut mult timp … Mult timp in care am fost “adormit” , departe de tot … separat , concentrat pe oricare alt lucru , in afara celor ce contau cu adevarat…am facut orice , in afara de a acorda din putinul timp acelor persoane care il voiau … care imi erau aproape, alaturi , si ar fi vrut sa ramana …dar nu , orbit si prea ocupat de “alte lucruri” , alte preocupari … am uitat sa privesc aproape , privind in departare. Am uitat sa privesc langa mine , ce aveam , ce se intampla, si ce era ACUM , concentrat prea mult pe “viitor” . Dar, cum se intampla mereu, acele persoane pleaca. Asa a plecat si ea . “Fortata” de felul meu de a fi … de ganduri tampite, de gelozie, de suspiciuni. Stiu , si ii dau dreptate. Am fost si sunt un om ciudat…Nu cer nimanui sa ma inteleaga, pentru ca nu o pot face eu … Dar alta persoana … As cere imposibilul … oricat de mult s-ar stradui cineva, oricat de mult m-as stradui eu …ma intorc mereu si mereu si mereu in acelasi punct : singur . Dand la o parte pe toti din calea mea , din viata mea , impingandu-i si ranindu-i …. Fara sa vreau , o fac. De fiecare data…. Practic…Nu am mai ramas cu nimic…Practic , i-am opresat fericirea. Zambetul. Radierea. O vad acum , zambind . Calatorind.Razand. Simtindu-se vie , la fel cum era la inceput , cand eram … demult…acum prea mult timp sa-mi amintesc cum o faceam …

Asa ne pierdem , in detalii … Acele mici detalii care pot face diferenta … Acele mici detalii pe care le credem neimportante in unele momente, dar insemnand atat de mult pentru altii . Pentru cei din jur. Pentru cei ce ne sunt alaturi … Acele momente in care suntem prea ocupati , alergand orbeste dupa bani, dupa stabilitate, dupa fericire, dar fiind atat de ipocriti si idioti incat pierdem ceea ce avem langa noi . Asa s-a intamplat si acum … A 2-a oara… din vina mea , din cauza prostiei umane…pentru ca asa suntem programati din gene … Sa ratacim , sa orbecaim toata viata “cautand” ceea ce avem deja…devenim orbi VOIT . Pentru ca uitam sa ne oprim . Uitam sa ne oprim , sa zambim , sa luam in brate si de mana ceea ce avem deja, “idealul” pe care il urmarim de fiecare data…dar pe care il avem langa noi deja…. Nu , nu mai am nici un drept sa-ti ingradesc libertatea. Sa-ti tin zambetul ascuns, sa-ti ingrop fericirea, si sa-ti irosesc tineretea, frumusetea…Nu am nici un drept sa te mai tin langa mine, nestiind cum sa fiu , asa cum eram … Fii fericita. Zambeste . Traieste. Asa cum eu am uitat sa o fac …….
Dupa atat de mult timp ….scriu . Din nou. Fiind singura cale de a ma exterioriza.De a scapa de starile de rau … Si o fac din nou , inchizandu-ma in carapacea mea , pentru nu stiu cat timp…pentru ca , am uitat sa traiesc . Am uitat ce inseamna sa te bucuri , cand iti zambeste. Am uitat sa vad cum e sa fii fericit. Sa simti . Am uitat din nou , cum e sa fii om . Nu , nu vreau sa cer cuiva sa ma invete . Sa ma trezeasca. Acel cineva , daca se va ivi , o va face din proprie initiativa…Nu mai pot cere asta , de la inca o persoana … “sa aiba rabdare” cu mine , sa spere ca totul va fi in ordine intr-o buna zi , pierzandu-si timpul cu mine … Nu gandesc din nou gresit … e…. realitatea…. Poate ca , intr-o buna zi , nu voi constientiza atat de tarziu … Nu voi mai alerga ca un nebun dupa ceva ce deja am … Poate ma voi opri … Voi respira, si voi zambi , luandu-i mana , sarutand-o si dandu-mi seama ca am tot ce imi doresc …

 

THE END

E 7 dimineata…Fumul innecacios ma face sa tusesc puternic. Ochii impaienjeniti , rupti de somn si oboseala , rosii, injectati, par sa nu mai suporte lumina zilei … Un gol ramas in mine , o poveste ce pare ca nu se mai sfarseste in a se repeta … E a 3a zi fara somn … Pacat ca inca mai trebuie sa merg la lucru… Brusc tot felul de idei tampite imi trec prin minte, care ma fac sa ma gandesc numai la prostii, chestii idioate si cretine… Imi spal fata palida, ma privesc , si imi vine sa…nu stiu. Sa lovesc, sa tip, sa urlu, sa zbier, sa sparg, sa.mi fac rau… Constientizez. M.am trezit, m.au trezit…greselile pe care le.am facut, pe care le-am ingropat si am sperat ca nu o sa iasa la lumina vreodata. Dar s-a aflat. I-am facut rau , mult rau . M-a durut. Ma doare. Dar vorbele mele acum sunt doar vorbe goale. Nu ii mai pasa. Oricat de rau, oricat de greu , oricat de prost sunt si dobitoc, asta nu mai conteaza. Nu mai conteaza nimic pentru ea. Ea, care era A MEA ! . Toate prostiile mele, toate greselile mele, s-au revarsat asupra ei . Nu, nu am vrut. Nu a fost intentionat. Nu m-am gandit vreodata. Nu am constientizat asta. Prost. Cel mai mare prost. E in firea umana, intiparit, sa fii prost. Suntem programati genetic sa fim cretini, sa fim absurzi si orbi.  Nu vedem, nu observam si nu gandim cat rau putem face. Nu fizic , ci psihic. Sentimental. Si da, asta te darama pe tine cel mai tare. Provoci suferinta , transformi toata iubirea in ura , si te distrugi singur. Ajungi sa te farami , sa …sa vrei sa mori. Cand iti  e aproape, esti orb. Nu vezi, nu vrei sa mai vezi iubirea ce ti-o poarta. Te obisnuiesti asa , si incepi sa cazi . Sa cazi in capcane pe care ti le asterni singur. Capcane pe care le vezi, dar cazi in ele. Constientizezi ca nu e bine , vrei sa dai inapoi, dai inapoi, dar raul e facut. Din primul moment in care ai calcat. Din prima secunda in care ii inseli iubirea, ii tradezi sufletul si dragostea ce ti-a purtat-o . ii faci rau, ii chinui sufletul . O faci sa-si puna mii de intrebari la care nu ai raspunsul . “De ce ai facut asta? De ce ? De ce a trebuit sa pleci , sa mergi la altele? De ce ? Ce ai vazut la ele, si eu nu aveam?” Nu stiu sa iti raspund. Nu stiu. As da vina pe prostie. Pe imbecilitatea si incapacitatea mea de a fi rational, constient, cu capul pe umeri. As da vina pe cretinitatea mea. Pe absurditatea care m-a facut sa te pierd. Nu stiu sa iti raspund. Te iubesc. Te-am iubit. Nu o data, nu de doua ori , nu de n ori . Te-am iubit din prima clipa. M-am indragostit nebuneste fara sa stiu . Stiu , o sa ma intrebi de ce totusi, am facut toate lucrurile care te fac sa plangi, sa suferi, si sa spui ca nu mi-a pasat de tine si de sentimentele tale. Nu, nu e adevarat. Daca as putea , ti-as da inima , sa vezi ce e in ea. Nu stiu . Nu realizez de ce am facut asta. Nu stiu. Imi tot repet si eu intrebarile tale, cautand un raspuns. Dar nu-l gasesc. Scuzele mele sunt nule. Stiu. Incercarile de a “fi tare” esueaza lamentabil . Si  stiu, ca de data asta , din toata iubirea ce-am renascut amandoi , n-o sa mai fie decat praful si cenusa. Ma doare. Chiar ma doare. Te rog , crede-ma . Oricat de ipocrit ti-ar parea ca sunt in momentele astea, te iubesc. Din toata povestea noastra , din toata iubirea si dragostea , din “rochita ta rosie si ochii tai albastri” n-a mai ramas nimic. Totul e pal, e gri, e sters. M-ai sters. M-ai aruncat. Mi-ai dat branci din viata ta. Ai tot dreptul . Ai tot dreptul . Jigneste-ma , reproseaza-mi tot ce vrei . Arunca-mi in ochi toate prostiile pe care le-am facut. Le stiu. Sunt constient. Din nou, ai tot dreptul. Merit asta. Dar nu te indoi de dragostea pe care ti-am purtat-o . Nimic nu doare mai tare, si nimic nu ma omoara mai tare , decat atunci cand spui ca nu te-am iubit. Nu, nu incerc sa fac tam tam. Nu caut o cale prin asta , sa ma accepti din nou. Vreau doar iertare. Iti vreau binele. Oricat ti-as fi gresit. Asta, inseamna sa dispar din viata ta. Ti-am facut destul rau. Imi imaginez cum esti, si nu pot sa te vad asa. Imi rupe sufletul . Nu o sa te mai caut. Nu o sa te mai deranjez. Nu stiu daca vreodata o sa vrei sa mai citesti aici , tot ce am scris, tot ce gandesc. Ma urasti. Ma urasti din tot sufletul tau. Ai tot dreptul. O sa dispar. O sa te las, sa te ridici, sa fii fericita. Nu, nu te gandi ca o sa accept asta. Sa fii a altuia. Toata iubirea mea sa plece catre altcineva. Nu, cu gandul asta nu o sa ma impac. Oriunde ne vom intalni, indiferent peste cat timp, o sa plec capul. O sa plec. Sa te ocolesc , sa te evit. Sa nu-ti mai fac rau. Sa nu te mai doara.

Oricat as incerca eu acum sa ma caiesc, sa imi cer iertare si orice as face, stiu ca nu o sa mai fie ce a fost. Vreau, ca peste timp, sa te vad. Sa te vad din departare, zambind, razand , sa fii vesela, sa fii fericita. Sa fii asa cum eram noi. Sa iti fie bine, si sa nu mai treci prin ce ti-am facut eu. Regret. Iti jur ca regret tot ce am facut, toate greselile, tot ce am facut rau. Stiu. E prea tarziu …. Vreau sa ma ierti, sa nu mai plangi. Sa nu mai fii trista, sa zambesti, sa razi, sa fii fericita. Vreau sa iti fie bine. Te iubesc. Te-am iubit. Am gresit. Platesc. Si o sa platesc mult timp de acum inainte. Destul de mult. O merit din plin. Adio draga mea iubita. Adio ochisorii mei albastri, alaturi de care am trait clipe de poveste. Adio scumpul meu ghiocel, pe care l-am calcat ca un prost de atatea ori, fara sa-mi dau seama de cat rau iti fac. Adio iubita mea. Te-am iubit, te iubesc, si o sa fii acolo. Mereu. Alaturi de inima mea, de sufletul meu, prin toate amintirile pe care le-am avut impreuna, in toate momentele in care ai fost jos si mi-ai intins o mana de ajutor. Cu asta o sa  raman. Cu amintirile , nu cu “ele” , la care crezi ca o sa fug acum . Adio iubita mea.

R.

 

Mr. Destin

  Despre destin …Despre destin se tot vorbeste…Auzim despre el , cum ca…ar fi ceva. Acel ceva ce ne defineste, ca si oameni , “aventura” de-a lungul vietii . Despre destin , unii spun ca fiecare om si`l face cu mana lui … Altii spun ca destinul e acel ceva, ce ne defineste. Ceea ce traim, ceea ce ni se intampla … Eu , personal , spun despre destin ca e … un nimic . Incerc sa inteleg ceea ce ma defineste..Ceea ce ma face a fi om , ceea ce mi se intampla, tot ceea ce fac . Incerc sa inteleg la fiecare pas , unde gresesc . Unde gresesc atat de tare , ce fac gresit si de ce acest “destin” mizer . De ce ? Incerc poate prea tare sa fac totul sa fie bine, sa caut sa perfectionez totul in jur . Alerg dupa idei catalogate drept “tampite” de unele persoane , incerc sa imi creez viitorul . Catalogat “imatur, imoral, nesimtit , curva, taran, badaran, salbatic” si multe altele . De ce ? Pentru faptul ca m-am inchis in mine … M-am inchis in mine prea mult timp . Nu stiu cum sa ma mai port , nu stiu ce sa fac , ce sa spun . Si pe buna dreptate , incep sa ma simt asa cum sunt catalogat … Salbatic , venit parca din alta lume . Inca mi-e greu sa inteleg , si sa cred , sa gasesc macar un motiv sa imi dau seama , de ce “oamenii” ajung mai ceva ca fiarele salbatice. Acum iti sunt alaturi . Iti zambesc , te imbratiseaza, te saruta , iti sunt iubiti , sau poate simpli prieteni , dupa care in momentul in care te-ai intors , devii fel si fel de chestii , in fel si fel de moduri . De ce ? De ce e greu de inteles ca IMI E GREU , vreau pace , liniste , alinare si pe cineva care sa ma ajute sa redobandesc controlul . Controlul asupra mea . Da , am ajuns in acele stari in care nu ma mai pot controla . Nu mai pot tine in mine, oricat as incerca sa fug , sa ma ascund , sa dispar , sa distrug in jur, sa sparg sa faram si sa urlu , nu mai pot inchide in mine frustrarea , ciuda, dusmania si oftica tuturor ce se revarsa asupra mea . Imi e teama , jur , de un moment in care ma voi pierde … Nu stiu ce o sa fac … Nu stiu nici eu macar de ce sunt in stare … Nu mai am control ….

Ce am cerut ? Liniste…Sa ies din “lumea mea” , sa pot sa zambesc, sa pot sa rad . Sa pot privi din nou spre cer si sa zambesc, sa multumesc. Sa multumesc pentru fericirea primita. Nu . Nu e adevarat … e o iluzie . E o iluzie cand esti fericit , pentru ca esti doar pentru un scurt moment. E o iluzie cand crezi ca poti insemna totul pentru o persoana,  cand in fapt iti va demonstra cat de neinsemnat poti fi . Cuvinte aruncate aiurea , vorbe spuse la nervi , poate , dor. Vrute sau nu , ele dor. Si oricat de “bestie” ai parea, inauntrul tau turbezi. Innebunesti . Simti cum totul fuge de sub picioare, simti cum te sufoci , simti cum inima bate la putere maxima, simti raceala din jur. Tremuri , iti musti buzele , iti strangi pumnii si faci orice sa te abtii , sa nu rabufnesti, in plans, in urlete , sa nu cazi in genunchi. Te abtii si incerci sa nu fii fazut in momentele tale de slabiciune absoluta, doborat total psihic si fizic . Iar cand nu e nimeni in jur, rabufnesti . Lovesti totul in jur, iti faci rau , te ranesti , si tipi , urli , plangi . Faci totul doar pentru a avea un moment de liniste. Un moment in care sa nu mai conteze nimic pentru tine. Acel moment in care pana si durerea dispare.

Cum mai spun altii , de ce scriu ? Incerc sa impresionez? Incerc sa captez atentia cuiva? Nu, acesta e raspunsul . Nu incerc sa par interesant, sa “sufar” pentru a ajunge cu ale mele cuvinte in ochii cuiva. Nu , nici una din toate tampeniile astea nu e motivul . Motivul pentru care scriu si “ma plang” aici , de fiecare data, cand simt ca cedez si nu mai pot ridica fiinta mea de la pamant , e pentru ca imi lipseste cu desavarsire acea PERSOANA , care sa tina locul mediului virtual. Acea persoana care sa te asculte , sa simta ca iti e greu , ca te doare, ca iti e rau si esti la pamant cu totul , sa simta ca nu iti e bine deloc si sa te sprijine, sa te tina de mana , sa te priveasca in ochi atunci cand nu iti mai poti tine in frau lacrimile , si sa fie langa tine . De ce nu exista o asemenea persoana ? Pentru ca in fata oricui ai incerca sa spui tot ce ai pe suflet , mai devreme sau mai tarziu vei fi luat la misto , vei fi alungat din viata acelei persoane , vei fi aruncat de-o parte . Si atunci tot ce ai fi spus, va fi spus mai departe, si asa ajungi , la fel ca mine, sa fii catalogat. Catalogat in fel si fel de moduri , in fel si fel de chipuri . Daca imi pasa? Nu , nu imi pasa. Deloc. Cum sunt privit , si ce cred altii . Asa prefer “anonimatul” in fata unor necunoscuti , care la un moment dat , au simtit ce simt si eu…Dar ma doare . In sinea mea ma doare , tot ce se spune , tot ce se vorbeste. Pentru ca nimeni nu poate privi peste “ambalaj” . Oricat de mult ai incerca si oricat de mult te-ai strofoca , sa te faci inteles, sa explici ce se petrece cu tine , replica primita e doar “esti foarte dificil” . De ce sunt dificil ? Din lipsa voastra de intelegere ? Nu . Ca nu stiu sa imi explic starile ? Poate. Pentru ca nimanui nu ii pasa de fapt , in suflet, prin ce treci tu , si ca totul e doar temorar ? Da ! . Langa cineva, oricat de mult ti-ar da iluzia ca esti iubit , acea persoana mai devreme sau mai tarziu va pleca . Si investesti , investesti timp , sentimente, si tot ce e mai bun in tine , in acea persoana . Cand pleaca, iti ia tot . Iti ia speranta , iti ia bunatatea , iti ia fericirea, iti ia zambetele si tot ce a fost mai bun in tine . Asa ca , atunci cand acea persoana iti pleaca , si iti spune ca vrea sa dispari din viata ei , ca ii e teama de tine , si pleaca cu tot ce a fost mai bun in tine, cu ce ramai ? Cu toata rautatea care ramane in adancul tau , suprimata, ascunsa, incatusata de momentele in care simti ca “esti fericit”  . De ce imi spuneai mereu ca sunt rau , ca nu stiu sa ma comport ? Ca n-am stiut sa discut cu tine ? Pentru ca nu ai stiut sa intelegi ! Pentru ca nu ai stiut sa asculti , sa auzi tipatul de durere ascuns in mine, sa vezi semnele la fiecare pas , ca nu imi e bine si ca , desi erai langa mine, eram stingher. Eram singur de fapt , si nu aveam nimic. De ce imi spuneai ca sunt salbatic ? Pentru ca n-ai putut sa vezi acele lucruri care imi faceau rau , pentru ca nu ai vrut sa ma sprijini , sa las toate relele din jur care ma apasa la o parte , si sa fim noi . Noi , si atat . D-asta ! Imi spui mereu ca ma vrei afara din viata ta . Ca vrei sa dispar si sa poti uita de mine. O sa dispar , si o sa plec din viata ta , pentru totdeauna. Nu , nu-mi spuneti ca sunt las ! Nu sunt ! O fac pentru ca te iubesc. Pentru ca tot raul mi-l atribuiesti mie, pentru ca iti fac rau , pentru ca te doare din cauza mea . Pentru ca te iubesc . Si o sa plec , desi o sa doara, si simt cum arde dorul , si cum ma sfasie amintirile “noastre” , voi pleca. Si nu , nu dupa o vreme in care sa ai rateuri in a-ti “reface” viata , sa te intorci la mine . Cum mi-ai spus ca pentru tine am murit , nu te poti intoarce la un om mort ….

Din nou, nu stiu . Nu mai stiu nimic . Nu stiu ce sa spun mai mult de atat . Persoane nepotrivite poate o sa spuneti , greselile mele sunt de vina , persoana mea , felul meu de a fi , inchis, diferit, singuratic. Si e ciudat , ca vreau pe cineva langa mine, dar vreau liniste. Vreau acea persoana care sa ma calmeze , sa ma linisteasca, si atunci cand imi e mai greu , nu sa ma intarate mai rau . Sa ma aduca cu picioarele pe pamant , sa imi vorbeasca , nu sa zbiere , ca nu e bine . Nu fac bine , sa imi revin ca asta nu-s eu . Nu sa imi intoarca spatele . Nimeni nu e perfect, si nimeni nu va fi niciodata . Toti ne pierdem cumpatul, si toti regretam asta mai devreme sau mai tarziu . Si nu o facem din rautate , o facem din cauza durerii care ne ia mintile . Cu cat incerci sa o ascunzi in tine, sa o dai la o parte , cu atat mai tare va rabufni . Si regret. Regret tot . Si-mi pare rau … dar raman doar cu asta. Atat. Cu regretul .